Dragile mele,
Mă găsesc într-o etapa a vieții mele în care artistul din mine, pe care l-am ținut ascuns mare parte din timp, a reușit să iasă la iveala și să se asocize cu pregătirea mea profesionala (în sfera socio-umana) și cu promisiunea făcută lui Dumnezeu, cândva, când, ca și voi, treceam prin experiența cancerului de sân.
Am început un curs de ”dermopigmentare paramedicală” și vreau să dezvolt aceasta latură profesională foarte mult.
Dermopigmentarea paramedicală presupune camuflarea urmelor inestetice de pe piele care crează disconfort, imagine de sine scăzuta, rușine sau reevocarea unor traume emoționale asociate, aceste fiind sub formă de - cicatrici, vergeturi, vitiligo, asimetrii, lipsă areole mamare, etc.
În cadrul cursului pe care îl parcurg acum, am început cu dermopigmentarea arelolelor mamare, sub îndrumarea trainer-ului - Gabriela Godeanu.
Rezultatele a ceea ce am făcut până acum, arată așa:
1. Areolă pe piele sintetică:
3. Areola pe sân reconstruit cu mușchi de pe spate (Latissimus dorsi) și implant. Prima ședință/ fără retuș
![]() |
| Reconstrucție mamară fără areola și mamelon |
![]() |
| Dermopigmentare areola / Prima ședință (fără retuș) Imediat după finalizare |
![]() |
| Dermopigmentare areola/ Prima ședință/ Poziție - culcat |
![]() |
| Detaliu dermopigmentare areola/ Prima ședință |
Retușul se realizează după cel puțin 3 săptămâni de la prima ședință, după ce țesutul e vindecat.






No comments:
Post a Comment